Campionatele Naționale de la Cluj au programat sâmbătă una dintre cele mai importante întreceri, cea din concursul feminin de la individual compus. Larisa Iordache (20 de ani / CS Dinamo) și Cătălina Ponor (28 de ani / Farul Constanța) și-au început cu această ocazie duelul în vederea câștigării locului în delegația pentru Rio. Amândouă au avut probleme de sănătate în zilele premergătoare competiției, care le-au influențat starea la startul competiției, dar ambele au decis să le ignore și să se prezinte în fața juriului. Primul duel a fost câștigat de Larisa Iordache, care a câștigat titlul la individual compus. Cătălina Ponor nu a punctat în clasamentul general, din cauză că nu a evoluat la paralele.
Larisa Iordache s-a impus cu un total de 56.963, unul departe de potențialul său, însă ea a concurat cu „frâna trasă”, la siguranță. Cu trei zile înainte de naționale medicii îi indicaseră să nu concureze, pentru a nu risca o accidentare gravă la spate, dar ea a riscat. A scos unele elemente de dificultate din exercițiile sale și, ceea ce este mai important, a dus concursul la capăt, punctând la capitolul încredere.
Cătălina Ponor și-a început concursul la sol, unde a avut ezitări la aproape toate diagonalele. Ea a fost răsplătită cu o notă de 14.533, a doua la acest aparat din tot concursul, după junioara Denisa Golgota (14.700). La sol, Larisa Iordache a obținut 14.500, pe ultima diagonală fiind trădată de rezistența fizică. Larisa a început de puțin timp antrenamentele la nivel normal, după operația de la mâna stângă.
Al doilea aparat care a contat în lupta dintre cele două a fost bârna. Pentru prima oară în ultimii ani, Cătălina Ponor a căzut de pe aparat la o piruetă, primind 14.366. Imediat după ce și-a încheiat evoluția la bârnă, Cătălina a ieșit din sala de concurs, acuzând o stare de rău. „Sunt moale, nu mă simt bine”, a spus constănțeanca. Larisa Iordache a avut însă un exercițiu sigur la bârnă, pentru care a fost notată cu 15.100, cea mai mare notă din tot concursul. Evaluarea ei a fost cu atât mai importantă cu cât n-a făcut cel mai greu element și nici ieșirea obișnuită de pe bârnă.
La paralele, Larisa a obținut 13.200 (a ratat aterizarea / paralelele inegale fiind al doilea aparat unde condiția fizică te trădează dacă nu e la parametri maximi), iar la sărituri – 14.133. La sărituri, Cătălina Ponor a avut 15.000.
Lupta dintre cele două va continua săptămânile următoare, cea mai în formă urmând să fie nominalizată pentru a reprezenta România la Jocurile Olimpice.
Podiumul la individual compus a fost completat de 2. Ioana Crișan (Cetate Deva) 56.699 și de Carmen Glăvan (Farul Constanța) 55.866.
La echipe, clasamentul a arătat astfel: 1. Farul Constanța 167.363, 2. Cetate Deva 166.397, 3. Steaua București 155.963.
Mâine se vor desfășura finalele pe aparate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER